Comentariu "Lacul" de Mihai Eminescu

Comentariu "Lacul" de Mihai Eminescu‐Clasa a VIII a

"Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.

Și eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult și parc-aștept
Ea din trestii să răsară
Și să-mi cadă lin pe piept;

Să sărim în luntrea mică,
Îngânați de glas de ape,
Și să scap din mână cârma,
Și lopețile să-mi scape;

Să plutim cuprinși de farmec
Sub lumina blândei lune -
Vântu-n trestii lin foșnească,
Undoioasa apă sune!

Dar nu vine... Singuratic
În zadar suspin și sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr."

Poezia "Lacul" de Mihai Eminescu se încadrează în seria poeziilor de dragoste și de natură prin tematică.

Împletirea dintre tema iubirii și tema naturii în poezia eminesciană evidențiază că povestea de dragoste imaginată de poet se derulează într-un cadru romantic în care elementele naturii sunt aproape de sufletul îndrăgostiților și participă cu intensitate la acest scenariu.

Natura are motive specifice poeziei lui Mihai Eminescu:
—lacul: apă stătătoare care sugerează liniștea, calmul, meditația;
—codrii: simbolizează viața, dar și proiecția celor doi îndrăgostiți;
—nuferii: accentuează frumusețea decorului romantic;
—luna: element al spațiului cosmic care luminează locul în care se află cei doi îndrăgostiți;
—trestiile: element component al vegetației din lacuri, sugerând neliniștea prin foșnetul și intuirea acestei plante.

Poezia este alcătuită din cinci catrene organizate în jurul unor cuvinte-cheie:
1. Natura
2. Așteptarea
3 + 4. Întâlnirea
5. Dezamăgirea.

În prima strofă, natura oferă cadrul perfect pentru întâlnirea dintre cei doi. Personificarea naturii sugerează că elementele acestui decor iau parte la povestea de dragoste.

În a doua strofă incepe visul de iubire prin așteptarea iubitei cu atâta nerăbdare. Aceasta are o apariție bruscă în imaginația poetului, iar apropierea dintre cei doi este puternică. "Ea" reprezintă idealul de feminitate, perfecțiunea, însă totul rămâne la nivelul visului, iubita este doar o închipuire, o iluzie.

În a treia strofă și a patra strofă are loc întâlnirea imaginară dintre poet și iubita sa, aceștia își vor mărturisi dragostea pe mijlocul lacului, într-o luntre mică, departe de ochii tuturor.

Ultima strofă rupe visul de iubire, poetul trăiește dezamăgirea deoarece realitatea îi demonstrează că iubirea perfectă nu există.

Verbele din poezie se află la:
—modul indicativ, timpul prezent ("încarcă", "cutremură", "ascult", "aștept", "nu vine", "suspin", "sufăr") exprimă o acțiune reală, desfășurată în momentul vorbirii;
—modul conjunctiv, timpul prezent ("să răsară", "să cadă", "să sărim", "să scap", "să scape", "să plutim", "să foșnească", "să sune") exprimă o acțiune posibilă, dar nerealizată.

Din punct de vedere stilistic, poezia nu abundă în figuri de stil, poetul preferă simplitatea artistică. Astfel, regăsim în text:
—epitete exprimate prin adjectiv ("luntrea mică");
—epitete cromatice ("lacul albastru", "nuferii galbeni", "cercuri albe");
—epitete exprimate prin adverb ("să-mi cadă lin", "lin foșnească");
—metafore ("glas de ape");
—personificări ("lacul cutremură", "lacul tresărind");
—inversiuni ("blândei lune", "unduioasa apă").